Dependenţii de nimic nu se vindecă!

Vreau doar să te gândeşti puţin la finalitatea acţiunilor tale: de ce faci un anumit lucru? de ce cumperi un anumit produs? ce vrei să obţii, în general? Şi asta nu înseamnă nicidecum însuşirea unei existenţe simple, lipsite de lucruri esenţiale traiului în civilizaţie. Nu inseamnă că trebuie să trăim asemeni asceţilor, sihaştrilor. Înseamnă doar a consuma gândit. Fie că înseamnă consum de energie, de emoţie, de bani, de timp. Înseamnă a-ţi însuşi o stare de normalitate. Iar a fi normal, din perspectiva a ceea ce discutăm aici, nu inseamnă a fi banal, lipsit de original, fără urmă de creativitate.
Te-ai gandit ca poate a fi normal înseamnă să nu-ţi însuşeşti în secunda 2 Iphone-u' apărut în secunda 1?
Dar poate normal, pentru mine, înseamnă să dorm cu lumina aprinsă, căci sufăr de fobia întunericului... Da, consum inutil energie electrică – oricum, odată adormit, mi se pot intampla fix aceleaşi lucruri indiferent că am lumina aprinsă sau nu. Da, poate scurtez viaţa unui bec sau a întregii veioze. Şi sigur am o factură mai generoasă. Şi poate mai produc şi alte neajunsuri. Dar lumina asta aprinsă mă face să mă simt bine căci sufăr de ceva... este medicamentul meu... este starea mea de linişte... Spre deosebire de amicul meu care-şi caută liniştea într-un Iphone, eu chiar am sanse să mă vindec prin autoeducare sau cu vizite repetate la psiholog. Poate peste juma’ de an fobia mea va fi dispărut. A lui, nu!
Dependenţii de nimic nu se vindecă.
Iar dependenţi de nimic nu sunt bolnavii după tehnică, pasionaţii de miracolul ştiinţei, cei care urmăresc cu ardoare evoluţii care ne fac mai buni. Nu! Sunt cei care, sub măreaţa strigare a tuturor minunăţiilor “cool” încurajează inutilul, snobismul, consumerismul, luxul în formă de prost gust, kitsch-ul.
Optimistul ar zice ca toate astea-s amuzante! Iar eu dau mana cu optimistul si mă pun pe râs... Ştiu că luxul stupid şi snobismul ajută din plin să coborâm către a fi nimeni! Dar, optimist vorbind, cine mai vrea să fie cineva?