Ţăranca scoate nasu’ din fân...

... şi trage adânc, în pieptul crescut cu lapte şi aer de ţară (sănătos, altminteri), mirosul de la galantarul cu parfumuri.
Roteşte ochişorii după sticla cea mai mare si cea mai colorată. Pffff! Ce de sunt! Înşfacă una, cu esenţă tare de-ţi violează şi ultima circumvoluţiune aflată în lenevie. Cum, dracu’, sa fac să miros şi io? Scoate capacu’, dar e dezamăgită. Nu miroase cine ştie ce. Se dă pe mânecă. Tz! A auzit ea ceva de pehaşu’ din piele. Deci nu e bine. Se dă pe gât. Da’ cum naiba îmi adulmec io propriu’ gât?
Află, pisi, că nici yoghinii nu reuşesc cine ştie ce să facă mişcarea asta cu nasul dus la gât. Dar încearcă cu piciorul după gât. Ei reuşesc. Tu de ce n-ai reuşi? Doar ai avut atâta voinţă să ajungi din fâneaţă la raftul de parfumuri. Şi mai află, pisi, că fâşiile alea lungi de hârtie, de le vezi tu pe lângă parfumuri, nu-s suratele tale, paiele, ajunse la oraş, aşa cum te gândeşti tu... Sunt alea de te-ajută să miroşi ce-i la raft. Că pe gâtuţ te dai tu acasă, când parfumul e al tău şi, mai mult, ştii cum miroase.

Se emancipează. Şi uită pentru o secundă de unde a venit. Apoi, secunda se transformă în minute, ore, zile, saptămâni, luni, ani. Gata! I se pierde urma. E de la oraş. Începe să-i pută tot. Nimeni nu-i prea bun. Nimic nu e ceea ce trebuie. Toaletele sunt prea murdare pentru ea. Magazinele, prea aglomerate. Hainele, fără calitate. Cosmeticele, nu mai zic. Casele, prea mici. Oamenii, de rahat. Barbaţii, porci. Oraşu’, murdar, gri, fără viaţă. Iar ţara? Hm. Nici că există jignire mai mare pentru ea decât că s-a născut într-o ţară... Cum să zic? Aşa, aşa, foarte necivilizată.

Să-i amintim că la bunică-sa, în vacanţe, făcea una-alta la VC în curte, pe scaun de lemn şi, în zilele de sărbătoare, se ştergea cu bucăţele meschine de serveţele de la oraş, că mai mult decât magazinul sătesc n-a văzut în viaţa ei, că hainele erau de la verii ei mai mari, că nu e loc să avem discuţii despre cosmetice cu ea, că o casă frumoasă nu e aia cu multe camere mici, cu stucaturi si cu aurolac pe pereţi, ca nu toţi oamenii sunt cum era nea Fane de la sifoane care nu băga suficiente “gaze” la sticlă, că barbaţii, de pretutindeni, sunt alternativ porci şi domni, în funcţie de ce tre’ să obţină, că ea a vrut la oraş aşa că “gura mică, pisi! glia te primeşte oricând înapoi!” şi că ţara te iubeşte atâta vreme cât nu există o lege care să stârpească speciile infatuate, veşnic nemulţumite şi nefericite, pe veci proaste.